1. Simțul umorului. Dintre toate trăsăturile care te ajută să treci triumfător prin viață, simțul umorului trebuie să fie între primele zece. Dar ce fel de simț al umorului? Să glumești pe seama altcuiva sau în momente nepotrivite poate fi contraproductiv, scrie psihoterapeuta Tina Tessina în Huffington Post. Simțul umorului de care ai nevoie este generos, pozitiv și face viața mai ușoară în vremuri de restriște. Dacă partenerul tău te face să râzi și îți ridică moralul, atunci te poate ajuta să faci față dificultăților viitoare.
2. Îi pasă de ceea ce gândești. Un partener care este interest de opiniile și sentimentele tale, care își amintește spusele tale și le folosește în mod constructiv, care este empatic, sincer și iubitor e o persoană cu care poți comunica și avea o legătură trainică. Dacă ești atentă, poți face ușor diferența între o persoană căreia îi pasă cu adevărat sau doar se preface. Dacă relația voastră se va finaliza cu o căsătorie, veți avea ani întregi în care veți vorbi unul cu celălalt.
3. Are propriile opinii. Partenerul tău nu ar trebui să ezite să te contrazică și să aducă noi teme în discuție.
4. Poate rezolva problemele apărute între voi. Cercetări recente arată că unul dintre cele mai importante lucruri pentru succesul unei relații este felul în care cei doi sunt capabili să își rezolve problemele. Dacă pot rezolva diferențele apărute fără să devină sarcastici sau defensivi, relația are șanse să meargă mai departe.
5. Te acceptă așa cum ești. Sunteți fiecare dintre voi unici în felul vostru și trebuie să acceptați că uneori puteți percepe lucrurile într-un mod diferit și să cădeți, uneori, de accord că nu puteți cădea de acord.
6. Este o persoană deschisă. Este un semn încurajator când poate vorbi fără ocolișuri despre cine este și ceea ce gândește, fără să trebuiască să îi smulgi cuvintele cu cleștele pentru a afla ceva de la el.
7. Are o slujbă, o familie, prieteni, hobby-uri. Există mari șanse ca o persoană care are o viață împlinită și interesantă să fie una sănătoasă și echilibrată. Asta îți arată că e motivat, concentrat și poate dezvolta relații cu cei din jur.
8. Este interesat să-și dezvolte cunoștințele. Nu trebuie să fie un geniu, dar trebuie să aibă un nivel de inteligență pe care să îl admiri și să îl respecți. Un om care nu este interesat să evolueze ar putea să nu țină pasul cu tine pe termen lung.
9. Există un echilibru între modestia și ego-ul lui. Dacă poate privi succesul și eșecul în perspectivă, să-și recunoască defectele și să se ridice deasupra dezamăgirilor, înseamnă că are o personalitate echilibrată și capacitatea de a trece peste suișurile și coborâșurile vieții, păstrând lucrurile în perspectivă.
10. Este matur din punct de vedere emoțional. O persoană responsabilă, capabilă de auto-control, motivată, poate fi un partener de încredere care îți oferă susținere.
11. Are un istoric de relații sănătoase. Firește că niciun istoric al relațiilor nu poate fi perfect. Însă dacă partenerul tău poate vorbi într-un mod constructiv despre problemele apărute în trecut și despre propriile greșeli, este un semn că de data aceasta le-ar putea depăși.